În cadrul ultimei etape a Ligii 4, seria C, Victoria Carei a învins în deplasare echipa Schwaben Kalmandi Cămin, cu scorul de 0-2. Cu această victorie, echipa careiană s-a clasat pe locul al doilea în serie.

victoria

În continuare, Victoria Carei va întâlni celelate două echipe clasate pe locul secund în seriile A și B. Astfel, astăzi va juca , pe stadionul Olimpia din Satu Mare, de la ora 18.00, cu echipa Energia Negrești, clasată pe locul al doilea în seria A. Poimâine, Victoria Carei va juca cu Știința Beltiug, echipa clasată pe locul al doilea în seria B. Cel mai probabil, meciul se va disputa pe stadionul Olimpia din Satu Mare, însă în cazul în care va ploua, partida se va juca în Dorolț.
Juniorii Victoriei Carei, antrenați de Tabi Zsolt, s-au clasat și ei pe locul al doilea în seria C. Aceștia vor întâlni mâine, de la ora 16.00, juniorii de la Recolta Dorolț, iar poimâine cu cei de la Energia Negrești. Meciul dintre juniorii din Negrești și Dorolț s-a încheiat cu victoria celor din Dorolț, cu scorul de 5-1.
În cazul unor rezultate favorabile, echipele Victoriei Carei au din nou șansa de a ajunge în faza interjudețeană.
De când Marius Botan a preluat funcția de antrenor principal, Victoria Carei a obținut 12 victorii în cele 12 meciuri disputate în campionat.