Joi, 02 mai 2019, de la ora 16.00, în Sala de conferințe a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției comune de grafică și pictură „Profa’ și elevii”, a doamnei profesoare Erli Mária Tünde și a elevilor coordonați de dânsa, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

DSC_7346-1
În cadrul manifestării culturale au luat cuvântul Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și doamna profesoară Erli Mária Tünde, care a prezentat detalii despre lucrările aflate în expoziție și despre elevii care au expus.
Expoziția cuprinde 58 de lucrări din care 28 creații grafice și fotografii ale elevilor, 16 picturi în ulei ale elevilor și 14 picturi în ulei ale doamnei profesoare Erli Mária Tünde.
Au expus elevi din clasele V-XII, de la Liceul Teoretic Carei: Tușer Letiția, Cosma Vivien, Feher Alexandra, Kurucz Kristóf, Gulaci Julia, Borbei Odett, Szilágyi Dávid Attila, Gulaci Zsofia, Oprea Șuta Vivien, Gyongyi Armin, Heinrich Melanie, Papp Dorka, Bakos Réka, Kis Blanka, Petcu Dora.
Lucrările pot fi admirate în perioada 02- 14 mai 2019, conform programului de vizitare a Muzeului din Castel.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.