România este în frunte la Concursul I3F Indonesia International Invention Festival 2019. Careianul Octavian Balog a obținut medalia de aur și marele premiu Grand Akia Award, în valoare de 2,5 milioane de rupii. Elevul careian este însoțit de profesorul Ovidiu Motișan.

motisan

Profesorul de informatică Ovidiu Motișan și elevul său Balog Octavian, de la Școala Gimnazială Nr.1 din Carei, reprezintă România în aceste zile la Concursul Internațional I3F Malang, care se desfășoară în Indonezia. Deplasarea la concursul internațional a fost făcută cu ajutorul unor sponsori generoși, în funte cu Primăria Municipiului Carei.
Elevul Balog Octavian, îndrumat de profesorul Ovidiu Motișan, a creat robotul ”Explorer1”, cu care a obținut locul I și medalia de aur la Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ROSEF 2018, care s-a desfăşurat la Suceava, în perioada 7-9 septembrie 2018. Cu acest rezultat excelent, careianul și profesorul său s-au calificat la Concursul Internațional I3F Malang din Indonezia.
Profesorul de informatică Ovidiu Motișan, alături de directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Carei, Nicolae Moldovan, este inițiatorul Clubului de robotică ”Number 1” care funcționează în cadrul unității de învățământ. Elevii clubului au reușit să obțină numeroase premii la concursurile județene și naționale de profil.