În săptămâna 25-29 martie 2019, în clădirea Liceului Tehnologic ”Iuliu Maniu” din Carei s-a desfășurat Săptămâna Meseriilor. Această activitate educațională are scopul de a promova specializările de la învățământul de tip profesional, se arată într-un comunicat de presă semnat de Adrian Micoschi, directorul liceului.

-001-000
Pe parcursul acestei săptămâni, viitorii absolvenți din clasele a VIII-a, de la Școala Gimnazială Pișcolt, Școala Gimnazială Nr.1 Carei, Școala Gimnazială ”Vasile Lucaciu” Carei și Liceul Teoretic Carei, au avut ocazia de a vizita instituția de învățământ, cabinetele de diferite specialități și de a se familiariza cu oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020.
Pe parcursul acestei săptămâni, elevii școlii, coordonați de cadrele didactice au realizat diferite activități, prezentări și standuri specifice specializărilor de la învățământul de tip profesional.
Scopul acestor activități a fost de a le prezenta viitorilor absolvenți de clasa a VIII-a în ce constau meseriile pe care au posibilitatea de a le studia în cadrul instituției noastre.
Printre activitățile realizate se enumeră: coacerea de prăjituri și de sărățele;
prezentarea unor rețete de carmangerie prin intermediul unor înregistrări video precum și rețete tradiționale provenite din familiile elevilor.
De asemenea, elevii i-au mai delectat pe vizitatori cu pancakes (plăcinte americane) cu diferite dulcețuri de casă, gofre belgiene cu fructe proaspete, pizza de casă.
Pe lângă aceste activități s-au amenajat standuri cu prezentare de produse în colaborare cu câțiva agenți economici. Aceste standuri erau cu produse de panificație și patiserie de la firma Varga Quattro SRL și cu produse de carmangerie de la Pasztor Hus SRL.
Cadrele didactice care au coordonat activitățile sunt: dir. Micovschi Adrian, dir.adjunct Oprea Dorina, Ciucoș Monica, Miclea Ramona, Nevezi Ștefan, Nuna Mihaela, Pop Erik, Sanislai Terezia.
Oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020 cuprinde următoarele specializări: la cursurile de zi, liceu avem următoarele specializări: profil Servicii- 1 clasă la domeniul Economic, secția română și 1 clasă la domeniul Turism și Alimentație, secția română. La cursurile de tip seral, liceu, avem profil Servicii, 1 clasă a IX-a în domeniul Turism și alimentație, secția română; profil Tehnic, 1 clasă a XI-a, domeniul Electronică-automatizări, secția română; profil Servicii, 1 clasă a XI-a în domeniul Economic, secția maghiară.
Cursuri de zi – Postliceală, domeniul Economic – Asistent de gestiune, secția română; domeniul Informatică- Analist programator, secția română. Tot cursuri de zi avem la Școala de maiștri domeniul de calificare Construcții, instalații și lucrări publice, secția română.
În cadrul învățământului de tip profesional venim cu o noutate, calificarea Industrie alimentară -DUAL, domeniul Brutar-patiser-preparator produse făinoase, secția română și secția maghiară care se realizează în parteneriat cu firma Varga Quattro SRL. Pe lângă această specializare mai avem următoarele: calificarea profesională Turism și alimentație cu domeniul bucătar, secția română; calificarea profesională Comerț în domeniul Comerciant vânzător, secția maghiară și calificarea profesională Industrie alimentară în domeniul Preparator produse din carne și pește, secția maghiară.