Președintele Partidului Pro România, fostul premier Victor Ponta, se va afla miercuri într-o vizită în Satu Mare, unde se va întâlni cu membrii și simpatizanții partidului, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

victor ponta
Întâlnirea va avea loc miercuri, 16 ianuarie, de la ora 12.00, la restaurantul Poesis și va fi urmată de la ora 13.00 de o conferință de presă.
La întâlnire sunt invitați să participe atât membrii Pro România Satu Mare cât și simpatizanții și sătmărenii care doresc să se alăture echipei lui Victor Ponta.
În cadrul întâlnirii vor fi dezbătute teme de țară importante, precum și strategia Pro România în vederea alegerilor europarlamentare care vor avea loc în luna mai 2019.
Președintele Pro România, Victor Ponta, va efectua zilele viitoare un turneu în județele din Nord-Vestul țării, primul județ vizitat fiind Satu Mare.