
Grupul de careieni avându-i în frunte pe Răzvan Nintaş şi Marius Bucureştean îşi continuă drumul pe jos către Alba Iulia. Noaptea trecută, cei trei temerari au trecut de Cluj Napoca, iar în această dimineaţă au ajuns în Turda.
“Ne-am trezit cu bine cu toţii, parcă mai bine decât ieri dimineaţă. Suntem înainte de ultimul hop. Totul până acuma, din punctul nostru de vedere, a fost dus la etrem. Extreme sunt condiţiile şi în care pornim astăzi, -10 grade, dar când vom ajunge în Alba Iulia cu siguranţă o să fie soare”, a declarat Răzvan Nintaş în live-ul de pe Facebook.
Careienii Răzvan Nintaş şi Marius Bucureştean, însoțiți de alți patru voluntari, au pornit alaltăieri dimineață pe jos, către Alba Iulia, reconstituind traseul parcurs de participanţii la Marea Adunare Naţională din Alba Iulie, din 1 Decembrie 1918. Doi dintre voluntari au abandonat ieri dimineaţă deplasarea acuzând probleme medicale. Al treilea a abandonat ieri. Grupului de trei careieni li s-au alăturat pe drum un bărbat din Supur şi unul din Cluj.
