Compania Lidl caută personal pentru viitorul magazin pe care îl construiește în municipiul Carei, pe calea Mihai Viteazul. Careienii interesați să lucreze în magazinul Lidl sunt așteptați în zilele de 19 și 20 noiembrie, între orele 9.00 – 18.00, la Hotelul Central.

lidl

”Pe 19 și 20 noiembrie, între orele 9:00-18:00, vă dăm întâlnire la hotel Central din Carei, unde vă așteptăm cu noi oferte de joburi în cadrul companiei Lidl”, se arată în anunțul companiei.
Viitorul magazin Lidl, care este amplasat pe Calea Mihai Viteazul, între numerele 36-40, va avea o suprafață construită de 2.237 mp. În jurul magazinului vor fi amenajate spații verzi și o parcare cu o capacitate de 129 de locuri. Accesul se va realiza de pe Calea Mihai Viteazul. Investiția este realizată de către SC Lidl România SCS. Lucrările decurg în ritm alert.
Lidl este o companie germană cu prezență globală și cu o istorie de aproape 90 de ani. Evoluția companiei este marcată de o expansiune rapidă pe întreg teritoriul Europei în ultimele decenii, iar din anul 2017 și pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Activând în 30 de țări din lume, cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial. Lidl este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Europa, cu peste 100 de centre logistice, care asigură aprovizionarea pentru aproximativ 10.000 de magazine. Activ în România din 2011, Lidl deține peste 200 de magazine în țara noastră, printre care două situate în municipiul Satu Mare și unul în orașul Tășnad.