Duminică, 21 octombrie 2018, de la ora 16.00, în Castelul Károlyi din municipiul Carei va avea loc vernisajul expoziției de artă fotografică, intitulate „Vándorkamerám”(Camera mea călătoare) a artistului fotograf maghiar E. FIAP/p Danis János, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Danis Plakátterv 1
Danis János este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști fotografi maghiari din zilele noastre. Este originar din orașul Gödöllő (Ungaria). După cum indică și titlul, expoziția invită publicul la o călătorie prin intermediul fotografiilor.
Expoziția va putea fi vizitată timp de două săptămâni, în perioada 21 octombrie – 3 noiembrie, conform programului de vizitare a Castelului Károlyi.
Manifestarea se desfășoară în cadrul Toamnei Artei Fotografice 2018, care se află la ediția a V-a și este primul eveniment organizat de clubul foto careian în această toamnă.
Următorul eveniment din șirul manifestărilor culturale organizate de Fotoclubul careian va fi unul aniversar, sărbătorirea a cinci ani de existență, prin intermediul unei expoziții și lansării primului album. Al treilea eveniment din această toamnă va fi o expoziție la castel a Asociației Fotografilor Hunedoreni, cu sediul în Deva.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Fotoclubului „Vasile Vénig László” Carei, Direcției de Cultură și Sport a Municipiului Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
Intrarea este liberă!