Consilierul local careian Ilie Ciuta şi soţia sa, Daniela Ciuta, proprietar al portalului Buletin de Carei, preşedinte al ASTRA Carei şi vicepreşedinte al Asociaţiei Foştilor Refugiaţi – filiala Carei, au reuşit performanţa de a cheltui circa 3.000 de euro pentru ca, în cele din urmă, să fie obligaţi să îşi ceară scuze în mod corespunzător de la redactorul şef al portalului Opinie de Carei, Szasz Lorand, pe care l-au dat în judecată, cerându-i „modesta” sumă de 100.000 de euro.

ciutalai dobitoci
Cuplul Ciuta, obligat definitiv la scuze publice
Tribunalul Satu Mare a tranşat azi, în mod definitiv, litigiul dintre soţii Ilie şi Daniela Ciuta şi redactorul şef al portalului Opinie de Carei. Mai precis, magistraţii Tribunalului Satu Mare au respins definitiv contestaţia la executare înaintată de cuplul format din consilierul local şi consacrata jurnalistă, preşedintă şi vicepreşedintă de asociaţii patriotice. Astfel, celor doi le revine obligaţia legală de a-şi cere scuze publice pe portalul Buletin de Carei faţă de redactorul şef Szasz Lorand. Obligaţie pe care, de altfel, au avut-o şi până acum, conform unei alte sentinţe definitve, dar au încercat să o fenteze prin tot felul de manevre dolosive, din motive de mândrie. Banii nelimitaţi de care dispun şi avocaţii scumpi, dar nu neapărat buni, pe care şi i-au permis, fără probleme de onorariu, nu le-au fost de niciun folos soţilor Ciuta în faţa redactorului şef Szasz Lorand, care s-a apărat singur în instanţă, deşi nu este absolvent de Drept. Acesta aşteaptă ca soţii Ciuta să-şi recunoască umilitoarea înfrângere în instanţă şi să prezinte pe portalul Buletin de Carei scuzele de rigoare. Chiar dacă prin aceste scuze se va dărâma definitiv mitul ştirilor şi al luărilor de poziţii perfect documentate, de care tot fac paradă distinsa jurnalistă Daniela Ciuta şi consilierul local Ilie Ciuta.
Mândria, prostia şi soluţia dolosivă
Totul se datorează insistenţei de-a dreptul prosteşti a soţilor Ciuta de a sfida obligaţiile prevăzute în sarcina lor de Tribunalul Satu Mare în procesul pe care l-au intentat redactorului şef al Opiniei de Carei, în care i-au cerut „modesta” sumă de 100.000 de euro. Sentinţa prevedea obligaţia lui Szasz Lorand de a şterge câteva articole de pe Opinie de Carei, respectiv obligaţia soţilor Ciuta de a-i prezenta scuze publice pe portalul Buletin de Carei. Întrucât sentinţa a devenit definitivă, iar mândria nu îi lăsa pe soţii Ciuta să prezinte scuzele publice, Szasz Lorand a apelat la un executor judecătoresc
În acelaşi mod lipsit de inteligenţă, adică prostesc mai pe româneşte, cuplul Ciuta a apelat la o soluţie dolosivă pentru a fenta executarea silită. Mai precis, a postat două hârtii cu scuze publice pe două panouri publicitare deţinute de firma care administrează portalul Buletin de Carei, aflată în proprietatea Danielei Ciuta. Este vorba de două panouri aflate unul în mijlocul unui rondou de trandafiri, iar celălalt în capătul unei parcări, ambele fără acces pietonal, astfel încât scuzele să nu fie văzute de către nimeni. În acest fel au înţeles soţii Ciuta să respecte o sentinţă definitivă a Justiţiei din România.
Contestaţie respinsă de Judecătorie, apel respins de Tribunal
Spre ghinonul cuplului Ciuta, Judecătoria Carei a respins această tenativă prostească, de-a dreptul puerilă, de a prezenta scuzele publice prevăzute în sentinţa definitivă. Pentru a mai trage de timp, soţii Ciuta au atacat decizia la Tribunalul Satu Mare. Spre ghinionul lor, Tribunalul le-a respins apelul în cursul zilei de azi.
Astfel, pentru a se conforma obligaţiilor legale care le revin, soţii Ciuta trebuie să renunţe la mâdria şi să îi prezinte pe portalul Buletin de Carei scuze publice redactorului şef Szasz Lorand. Asta conform unei decizii definitive a Justiţiei din România, nu din Ungaria sau din altă ţară mai mult sau mai puţin îndepărtată. Iar aceste scuze trebuie să rămână pe portalul Buletin de Carei, pentru a putea fi văzute de toţi cei care citesc şi numeroasele articole şi comentarii denigratoare la adresa celui căruia cuplul Ciuta i-a pretins daune morale de 1000.000 de euro.
Soţii Ciuta cred că doar ei au dreptul la imagine
Culmea ironiei o constituie faptul că soţii Ciuta au cheltuit circa 3.000 de euro pentru a ajunge la acest deznodământ extrem de umilitor pentru imaginea de justiţiari pe care şi-au creat-o. Deşi Ilie Ciuta l-a denigrat pe redactorul şef al Opiniei de Carei într-o şedinţă de Consiliu Local şi în diverse emsiuni la un post local de radio, redate apoi fidel de nevastă-sa în Buletin de Carei, iar soţia Daniela Ciuta l-a denigrat în mod continuu în numeroase articole şi a permis postarea a multor comentarii injurioase la adresa sa, tot soţii Ciuta au fost cei care s-au simţit jigniţi de o serie de articole scrise de Szasz Lorand. Probabil că au considerat că ei pot să denigreze pe oricine, căci numei ei au dreptul la imagine.
Au plătit 3.000 de euro pentru a-şi cere scuze publice
Astfel, soţii Ciuta l-au dat în judecată pe Szasz Lorand înainte de campanie electorală din 2016, sperând probabil că îl vor intimida şi nu v-a mai scrie nimic critic legat de Ilie Ciuta, candidat fără succes la funcţia de primar al Careiului. Cuplul Ciuta a cerut „modesta” sumă de 100.000 de euro pentru pretinsele daune de imagine suferite. În cele din urmă, n-au primit niciun leu, ba chiar au fost obligaţi să îi ceară scuze publice celui pe care l-au dat în judecată. Asta după ce au cheltuit vreo 3.000 de euro pentru a ajunge la acest dezodământ extrem de umilitor pentru ei.

 

P.S. În încheiere, redactorul şef al portalului Opinie de Carei, Szasz Lorand, doreşte să îi mulţumească avocatului cuplului Ciuta, Vasilica Popovici, ale cărui raţionamente juridice au fost atât de uşor de demontat în instanţă chiar de către un simplu cetăţean, care nu are studii juridice. Păcat că n-a ieşit nici schema cu aprobarea în Consiliul Local Carei a intrării separate în cabinet, când consilierul Ciuta a făcut lobby în interesul avocatei cu care avea încheiat un contract de reprezentare. Capul sus, poate iese data viitoare!