Nici profanatorii de monumente nu mai sunt ceea ce au fost la nivelul judeţului nostru. În timp ce la Satu Mare profanatorii au mâzgălit cu vopsea pe statuia lui Szechenyi un tricolor românesc şi cuvintele “Aici e România”, la Carei aceştia au luat în vizor bustul lui Simion Bărnuţiu. Nu îl măzgălesc, însă se încăpăţânează să fure panglica tricoloră, dacă e adevărat ceea ce susţine consilierul local Ilie Ciuta.

opinie

Pare să fie un război de uzură între pretinşii profanatori şi consilierul local Ilie Ciuta, care durează de mai bine de o lună şi jumătate. Facem precizarea de rigoare că acţiunile pretinşilor profanatori au fost remarcate doar de respectivul consilier local. Pe profilul său de Facebook, acesta a reclamat de trei ori dispariţia panglicii tricolore pe care a legat-o de bust şi de jerba de flori depusă tot de către el.
În cazul în care aceşti profanatori de monumente chiar există, se pare că va fi un război de uzură. Adică niciuna dintre părţi nu pare dispusă să cedeze cu una, cu două. “Nu puteţi fura atâtea panglici tricolore câte pot eu să pun. Astăzi am făcut aprovizionarea”, este avertismentul dur al consilierul Ciuta la ultima sa postare pe această temă. În mod sigur alesul local n-a glumit. Sunt ferm convins că şi-a făcut stocuri de sute de metri sau chiar de kilometri întregi de panglică tricoloră. Aşa şi trebuie în cazul unui asemenea război care se anunţă a fi unul de foarte lungă durată.
Desigur, există şi câţiva careieni care nu sunt convinşi de existenţa profanatorilor, fiind de părere că este vorba despre un simplu joc de imagine. “Voi aţi pus-o, voi aţi şi furat-o! Aşa faceţi mereu, instigaţi lumea la ură”, se arată în comentariul unui careian la una dintre postările consilierului Ciuta vizavi de acest subiect.
Trecând peste toate aceste aspecte, nu se poate trece cu vederea diziviunea muncii asumată de profanatorii de monumente din Satu Mare şi Carei. La Satu Mare profanatorii par a fi români, primarul Kereskenyi Gabor considerând că “autorii morali sunt politruci care în ultimii doi ani au incitat mereu la ură și au încercat să provoace conflicte de natură etnică”. La Carei, suspiciunile consilierului Ciuta par a se îndrepta înspre maghiari, acesta remarcând că “la Carei se fură panglica tricoloră doar de la Simion Bărnuţiu, nu şi de la busturile lui Kafka Marghit sau grof Karolyi”.
Trebuie să admitem că profanatorii din judeţul nostru sunt relativ disciplinaţi. În timp ce la Satu Mare îşi concentrează acţiunile doar asupra statuii lui Szechenyi, la Carei aceştia acţionează doar la bustul lui Simion Bărnuţiu, punând gând rău numai panglicilor tricolore amplasate de consilierul local Ilie Ciuta. Teoria conspiraţiei poate fi mirosită de la o poştă, iar când devinde teoria constipaţiei mirosul nu mai poate fi suportat.

Szasz Lorand