Marți, 4 septembrie 2018, începând cu ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc concertul de muzică creștină susținut de tinerii de la ”The Young Continentals”, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
Grupul ”The Young Continentals”, având în componență tineri din toate colțurile țării a impresionat publicul numeros prezent în Sala Castelului din Carei, atât prin vocile calde și plăcute auzului, cât mai ales prin energia cu care au interpretat fiecare piesă. Soliștii, dar și grupurile vocale au transmis energie și emoție în rândul spectatorilor cu fiecare cântare prezentată.
Tinerii au fost răsplătiți cu îndelungi aplauze după fiecare melodie interpretată, dar și la finalul concertului.
Concertul susținut la Carei s-a desfășurat în cadrul unui turneu național, care cuprinde și alte orașe precum: Gherla, Zalău, Șimleu Silvaniei, Satu Mare, Sighetu Marmației, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca.
Evenimentul a fost organizat de Biserica Creştină Baptistă ”Emanuel” din Carei, cu sprijinul Centrului de Promovare a Turismului Cultural ”Gróf Károlyi”.
