Careienii, interesați de proiectul noii Legi a pensiilor

Circa 30 de persoane au participat la informarea privind proiectul noii Legi a pensiilor, organizată azi de Casa Județeană de Pensii (CJP) Satu Mare în sala de ședințe din cadrul Primăriei Carei. Prezentarea a fost susținută de către directorul executiv al CJP Satu Mare, Marcel Erdei.

Noua Lege a pensiilor, al cărei proiect se află în dezbatere publică, își propune să elimine inechitățile din sistemul public de pensii, a arătat directorul Marcel Erdei. Cele mai importante modificări se referă la stagiul minim de cotizare, pensia minimă, pensia de urmaş, debirocratizare sau inechităţile dintre femei şi bărbaţi, a declarat directorul Erdei.
Una dintre principalele modificări la legea pensiilor se referă la stagiul minim de cotizare. Dacă până acum, pragul era de 25 de ani, în noul proiect acesta este de numai 15 ani. O altă modificare adusă legii pensiilor se referă la anumite perioade necontributive ce vor fi asimilate dacă proiectul se va transforma în lege. Printre acestea, se numără: studii universitare, master, doctorat; stagiul militar; pensia de invaliditate; concediul medical sau de creştere a copilului; şomajul indemnizat; deportarea, prizonieratul şi detenţia politică.
O altă modificare importantă se referă şi la posibilitatea cumpărării de vechime. Vechimea va putea fi cumpărată pentru oricare 5 ani din perioada necontributivă anterioară, iar plata se va putea face şi în rate.
La finalul prezentării, reprezentanții Casei Județene de Pensii Satu Mare au răspuns întrebărilor puse de participanții la sesiunea de informare.