Polițiștii Secției Poliție Rurală Carei, aflându-se în serviciul de patrulare în localitatea Urziceni Pădure, au oprit la data de 19 august, în jurul orei 03.00, pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 66 ani, din municipiul Baia Mare, județ Maramureș, care emana halenă alcoolică.

etilotes1

Astfel, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,55 Mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spitalul unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări în dosarele penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.