Ziua de sâmbătă a avut în prim plan muzica ușoară, dar nu au lipsit nici competițiile sportive la AugustFest Carei. Capul de afiş al zilei a fost formaţia Voltaj, care pur şi simplu a electrizat numerosul public, în cadrul celui mai spectaculos concert al ediţiei din acest an a festivalului careian AugustFest.
Programul artistic la scena din parc a fost deschis puțin după ora 20.00 de mini-recitalul formației Castelanii de la Centrul Cultural Carei.
Au urcat pe scenă solistele: Buzura Ștefana, Nuna Teodora, Páter Kaszandra, Latiș Mălina, și Latiș Larisa, pregătite de prof. Szűcs József. Tinerele soliste au interpretat 15 melodii din repertoriul național și internațional.
În jurul orei 21.30 a urcat pe scenă formația Voltaj, capul de afiș al zilei de sâmbătă. Băieții au electrizat pur și simplu publicul cu energia lor. Timp de mai bine de o oră spectatorii au fredonat alături de băieții de la Voltaj marile lor hituri, precum „De mâine”, „De la capăt” „Pic Pic”, „Dă vina pe…”, „Din toată inima”, „Patapetine”, „Și ce”, sau „20”. Solistul, Călin Goia a fost într-o formă de zile mari, dansând și făcând show alături de colegii de trupă pe toată durata evenimentului. La finalul concertului cei aproximativ 6000 de spectatori i-au ovaționat și aplaudat pe băieții de la Voltaj minute bune.
Seara s-a încheiat cu un spectaculos show cu lasere, marca „Conexiuni”, care i-a purtat pe cei prezenţi într-o altă dimensiune. Organizat pentru a doua oară la Carei, show-ul cu lasere a adus elemente noi în program, fiind îmbunătățit cu efecte mai spectaculoase decât cele de anul trecut, spre satisfacția celor prezenți.