Ansamblul Ceatăra Carei, premiul al II-lea la Festivalul ”Dor Românesc”

Ansamblul Ceatăra din Carei, coordonat de Adrian Pașca, a obținut o nouă recunoaștere, câștigând premiul al doilea la Festivalul național concurs de folclor pentru copii și tineret ”Dor Românesc”. Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în Bistrița, în perioada 5-6 iulie 2018.

Marele premiul al festivalului a revenit Ansamblului Ghiocelul din Sibiu. Pe primul loc s-a clasat Ansamblul Codrișorul din Bistrița, pe locul al doilea Ansamblul Ceatăra Carei, iar pe al treilea Ansamblul Datina Turdeană din Turda.
”Am participat săptămâna trecută la festivalul „Dor Românesc” de la Bistrita, unde 18 ansambluri din toată țara au concurat pentru trofeul festivalului, care consta într-un clop din zona folclorică Someș, sculptat în lemn de un meșter popular din Maramureș. A fost o experiență foarte benefică pentru copiii participanți, care i-au putut vedea pe colegii lor din țară, ocazie cu care au socializat și au legat prietenii. Pentru acest rezultat noi, ansamblul Ceatăra, ne-am pregătit două săptămâni, timp în care am făcut repetiții intense, deoarece știam că celelalte ansambluri sunt foarte bune. Este un premiu important în palmaresul ansamblului nostru”, a declarat coordonatorul Ansamblului Ceatăra Carei, Adrian Pașca.