“Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”, a spus comunistul Lenin. Însă unii nu vor să înveţe absolut nimic din propriile greşeli şi încearcă să răstoarne rezultatul democratic al alegerilor pe principiul “Denunţaţi, denunţaţi, denunţaţi!”, atât de popular în fostul regim comunisto-securist.
Rezultatele alegerilor democratice au demonstrat unei familii că nu este atât de populară în rândul concetăţenilor precum îşi închipuia în visele sale deplasate. Capul familiei nu numai că nu a ajuns edil, cum s-a visat, ci abia a ajuns demnitar local, tragând după el filiala politică pe care a prezidat-o într-un eşec ruşinos.
În loc să-şi reconsidere atitudinea care a stat la originea răsunătorului eşec, familia respectivă a continuat ceea ce ştie mai bine, adică să arunce cu noroi în ceilalţi. Însă, de această dată, a trecut la un nou nivel, cel al denunţurilor.
Astfel, a început o adevărată revărsare de denunţuri la adresa celor care au ghinionul să fie consideraţi duşmani de moarte, în special a celor care activează în administraţia locală. N-a fost precupeţit niciun efort. De la denunţuri penale până la reclamaţii şi sesizări la tot felul de instituţii ale Statului Român. De la DNA şi alte unităţi de parchet până la Poliţie, Prefectură, Garda de Mediu, Direcţia de Cultură, Curtea de Conturi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. S-a ajuns la denunţuri inclusiv la autoritatea de management a fondurilor transfrontaliere. Responsabilii de acolo stau şi se crucesc când se gândesc că există cetăţeni în stare să reclame proiectele de modernizare a oraşului în care trăiesc, în valoare de sute de mii de euro. Noaptea minţii, nu alta!
Este vorba de zeci, dacă nu chiar sute de denunţuri depuse în decurs de câteva luni. Mai nou, pe lângă demnitari şi funcţionari au fost luaţi în vizor chiar şi patroni de firme private care au ghinonul să nu fie pe placul familiei. Pentru ca treaba să nu fie atât de evidentă, au fost cooptaţi indivizi din anturaj ca să depună în numele lor plângerile penale, reclamaţiile şi sesizările distinsei familii. Unii o fac din convingere, alţii pentru avantaje materiale. Penibil este faptul că unii dintre ei au reuşit să vadă doar pe Google Maps oraşul în care trăiesc cei pe care îi reclamă la foc automat.
Spre ghinionul familiei denunţătoare şi al anturajului său, plângerile, reclamaţiile şi sesizările sunt respinse una după alta în urma verificărilor. În cel mai bun caz se confirmă circa 10-15% din aspectele denunţate. Însă numai cine nu munceşte nu greşeşte. Restul sunt doar prostii, aberaţii şi minciuni. Însă acest lucru nu contează absolut deloc pentru marea familie a denunţătorilor profesionişti. Pentru ei fiecare zi în care nu depun cel puţin un nou denunţ a trecut degeaba. Asta e, n-ai ce să faci. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
Szasz Lorand
P.S. Din păcate, denunţătorii nu pot fi supuşi unui control psihiatric, în urma căruia ar înfunda fără drept de apel ospiciile ţării.
