În cursul zilei de azi, în organizarea filialei municipale a Forumului Democrat German, a avut loc o nouă ediție a Sărbătorii șvabilor din Carei – Karoler Schwabenfest 2018. Programul a debutat cu primirea oaspeților şi oficierea Sfintei Slujbe la biserica ”Sfântul Spirit”.

svabi

Sărbătoarea şvabilor careieni a continuat cu defilarea participanţilor până la scena amplasată în incinta parcului dendrologic. În cuvântul său de deschidere, preşedintele Forumului Democrat German Carei, Johan Muller, a dat asigurări că această sărbătoarea va fi organizată în fiecare an, devenind astfel o tradiţie la nivelul comunităţii careiene. „Mă bucură faptul că putem sărbători azi împreună, putând fi mândri de identitatea noastră, de faptul că nu ne-au înfrânt provocările istoriei, căci şi azi existăm şi trăim aici. Sper că ziua de azi va rămâne în memoria noastră, a tuturor, şi ne va întări identitatea noastră şvăbească”, a declarat liderul FDG Carei, Johann Muller.
Viceprimarul Ludovic Keizer a arătat că administraţia locală va sprijini această sărbătoare menită să păstreze identitatea şvabilor careiene şi care estebinevenită pentru întreaga comunitate. Au mai luat cuvântul preşedintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner, şi vicepreşedintele de onoare al FDG la nivel naţional, Johann Forsteinheizler. Deputatul Erdei D. Istvan, un oaspete tradiţional al sărbătorii şvabilor careieni, a declarat că, prin activitatea sa parlamentară, încearcă să reprezinte şi interesele şvabilor din această zonă.
Programul artistici a fost asigurat de formaţii de dansuri şvăbeşti din Carei şi din comunele înconjurătoare. La fel ca şi la ediţiile precedente, sărbătoarea organizată de FDG Carei s-a bucurat de un interes deosebit nu numai din partea şvabilor, ci şi a românilor şi maghiarilor din Carei.