Adrian Ştef, reales preşedinte al Organizaţiei Municipale ALDE Satu Mare

Astăzi, 4 iunie 2018, la Muzeul Județean, cu începere de la orele 16.00, a avut loc Conferința Municipală de Alegeri ALDE Satu Mare, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.


Întâlnirea, la care au participat 120 de delegați ALDE din municipiul Satu Mare, a fost prezidată de Adrian Ștef, președintele Organizației Municipale ALDE, Ovidiu Silaghi președintele Organizației Județene ALDE Satu Mare, Marcela Papici, președintele Organizației Municipale de Femei ALDE Satu Mare, Dan Băbuț vicepreședinte în cadrul Organizației Municipale ALDE, Vlad Chiorean, președintele Organizației Județene de Tineret și Renato Crîșmar, președinte CEL Satu Mare, de asemenea au onorat invitația noastră dl. Kereskényi Gábor, președintele Organizației Municipale UDMR și dl. Adrian Micle din partea PSD.
Până la demararea procedurilor de alegeri și-au depus candidatura 28 de membri ALDE pentru ocuparea unei funcții în cadrul Biroului Municipal.
În urma alegerilor componența biroului municipal este următoarea: Președinte – Adrian Ștef; vicepreședinți – Dan Băbuț, Cosmin Rațiu, Mihai Huzău, Robert Pugner, Andrea Bologa, Radu Giurcă și Ioan Vezentan; membri – Dana Rațiu, Cosmin Bota, Dăliana Lazăr, Gigel Buc, Crina Buhai, Daniel Ardelean, Sorin Epuran, Claudiu Sulea, Margareta Pop, Florica Pop, Vasile Ghiț, Ovidiu Tișea; membri supleanți: Alina Petriczean, Anca Tarța, Mihaela Băbuț, Mircea Papici și Mihai Bordaș.