Ziua Porţilor Deschise: Polipol, mai mult decât un simplu loc de muncă (Galerie foto)

Ediţia din acest an a Zilei Porţilor Deschise la firma Polipol Mobila SRL Foieni a debutat cu un cross caritabil, organizat atât pentru copii cât şi pentru adulţi, în beneficiul unui copil bolnav de autism. Activităţile au continuat în incinta fabricii, unde numeroşii oaspeţi au avut posibilitatea să se convingă că Polipol e mai mult decât un simplu loc de muncă.

Crossul pentru copii, care s-a desfăşurat în parcul dendrologic din Carei, s-a desfăşurat pe două categorii de vârstă: clasele V-VIII și clasele IX-XII. Aproape 130 de copii au alergat pentru Denis, micuţul bolnav de autism. Pentru fiecare participant, Polipol a donat câte 30 de lei pentru a contribui la tratamentul foarte costisitor de care are nevoie Denis. Câştigătorii au primit diplome şi premii din partea Polipol, înmânate de către directorii generali Dan Brumboiu şi Knecht Csaba, precum şi premii din partea firmei partenere Spartan Power.
Crosul destinat persoanelor peste 18 ani și atleților s-a bucurat de o participare mai numeroasă. Concurenţii a avut de alergat pe o distanţă de circa patru kilometri. Punctul de pornire a fost parcul Kosuth, iar punctul de finish sediul Polipol Mobila din Foieni. Şi în acest caz, Polipol a donat micuţului Denis câte 30 de lei pentru fiecare participant. Primul care a trecut linia de final a fost tânărul careian Vekker Csongor.
În discursurile lor, directorii generali Dan Brumboiu şi Knecht Csaba au arătat că scopul Porţilor Deschise este de a arăta publicului larg că Polipol este mai mult decât un loc de muncă. De fapt, e o mare familie, care se implică în viaţa comunităţii, o dovadă în acest sens constituind-o numeroşii parteneri ai Polipol prezenţi la eveniment, de la cluburi sportive de baschet, handbal, fotbal, tenis de masă şi karate, până la beneficiari ai unor instituţii sociale, precum căminul de bătrâni din Foieni.
Tot în cadrul evenimentului de azi au fost desemnaţi câştigătorii celor două concursuri organizate de Polipol pentru elevi. Echipe formate din elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr.3 Carei, ai Şcolii Gimnaziale Foieni şi ai Şcolii Gimnaziale Ciumeşti şi-au disputat premiul „Garnitura viitorului”. În cadrul competiţiei, elevii au proiect garnitura de mobilă tapiţată a viitorului, care au fost apoi realizate efectiv de către angajaţii fabricii. Echipa câştigătoare a fost desemnată prin vot pe pagina de Facebook a Polipol.
Elevii de liceu au pregătit standuri de promovare a unei meserii de la Polipol. În finală s-au calificat trei echipe, printre care şi cea a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu, care a promovat meseria de confecţioner. Echipa câştigătooare a fost stabilită în funcţie de numărul de vizitatori atraşi la standuri.
Câştigătorii celor două concursuri s-au ales cu diplome şi premii constând în echipamente sportive, o dovadă în plus că Polipol consideră că şi sportul este foarte important pentru elevi, alături de învăţătură.
Ziua Porţilor Deschise la Polipol s-a bucurat de un public numeros, care a avut ocazia de a se familiariza şi cu procesul de producţie. Atmosfera muzicală va fi întreţinută de fanfara din Foieni, coordonată de dirijorul Czier Zsolt.
Polipol nu au uitat nici de copii. Aceştia au fost primiţi la castelul de plastic şi la un tobogan, beneficiind şi de animatori care n-au precupeţit niciun efort pentru a le asigura distracţia şi buna dispoziţie.