În cadrul ședinței de ieri, 28 martie 2018, consilierii locali careieni au aprobat studiul de fezabilitate pentru viitoarea sală multifuncțională ce urmează să fie construită în satul aparținător Ianculești. Valoarea totală a investiției este de 593.000 lei.

onet kovacs

Potrivit documentației aprobate, viitoarea sală multifuncțională și spațiile conexe vor avea o suprafață construită de 280 mp. Sala de evenimente va avea o suprafață de 163 mp. Durata de realizare a investiției este de 18 luni.
Tot în ședința de ieri, consilierii locali careieni au suplimentat suma alocată construcției capelei mortuare din satul aparținător Ianculești. Datorită lucrărilor suplimentare apărute și a unor lucrări neincluse în proiectul inițial, suma a fost majorată de la 164.000 lei la 185.000 lei. De asemenea, a fost aprobată alocarea sumei de 14.000 lei pentru racordarea capelei la rețeaua de diastribuție a energiei electrice.
Consilierii locali au mai decis închirierea directă a suprafeței de 12,68 ha pășune către Asociația Crescătorilor de Animale Colonia Moților. Asociația va plăti suma minimă prevăzută de lege, de 70 lei/ha/an.
Reprezentantul satului Ianculești în Consiliul Local Carei, consilierul Ioan Oneț, a mulțumit conducerii Primăriei și consilierilor locali pentru sprijinul acordat în vederea dezvoltării satului aparținător.
”Câtorva cârcotași vreau să le spun că voi merge mai departe cu toate proiectele pentru satul Ianculești și probabil că unii nu se simt confortabil. Vreau să mulțumesc conducerii Primăriei Carei pentru că s-a ținut de cuvânt, dar și dumneavoastră, consilierilor locali”, a declarat consilierul local Ioan Oneț.