Primăria Carei a obţinut finanţare pentru un nou proiect, intitulat ”Protejarea comună a valorilor naturale transfrontaliere Carei-Nyiradony”. Valoarea totală a proiectului transfrontalier este de 320.000 de euro, contribuţia proprie fiind de 6.400 euro.
În şedinţa de extraordinară de azi, consilierii locali au aprobat modificarea și completarea hotărârii privind participarea la Programul Interreg V-A România-Ungaria cu proiectului transfrontalier ”Protejarea comună a valorilor naturale transfrontaliere Carei-Nyiradony”. Proiectul depus de Primăria Carei, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Asociaţia pentru turism şi protecţia naturii Guth-Keled a fost selectat pentru finanţare, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre, semnat de către şeful Serviciului Proiecte, Programe şi Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Carei, Carmen Egli. În urma procesului de evaluare, valoarea contribuţiei proprii a fost reevaluată la 6.403,2 euro, o creştere cu 3,2 euro faţă de varianta iniţială depusă, se mai arată în raport.
Consilierii locali au mai aprobat proiectul ”Amenajare parc de agrement Șomoș în municipiul Carei”, respectiv cofinanţarea acestuia. Valoarea totală a proiectului redepus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 este de 11,952 milioane lei, contribuţia proprie a Careiului fiind de 252.903 lei. Proiectul depus iniţial nu a primit finanţare din cauza unor complicaţii legate de întăbularea zonei Şomoş în domeniul public al Careiului. După aproape o jumătate de an, problema a fost rezolvată, iar proiectul a fost redepus spre finanţare. În prezent, acesta se află în faza de precontractare. Cu alte cuvinte, finanţarea este aproape sigură.
Prin intermediul acestui proiect, se va reda în folosinţă zona degradată Şomoş, acoperită în prezent de bălării şi de gunoaie. În centrul viitorului parc Şomoş, care va fi înierbat, vor fi amenajate o serie de alei regulate între zonele de joacă şi zonele de fitnes, totul urmând a fi înconjurat cu o pădurice. Au fost gândite şi o serie de locuri mai retrase, înspre margini, care vor fi dotate cu cele necesare pentru picnicul familiilor.
În vara trecută, Primăria Carei a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea celor patru blocuri turn din municipiul, proiectul fiind finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3. Proiectul intitulat ”Creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale în Municipiul Carei, Componenta Blocuri Turn (4 blocuri)” are valoarea totală de 2.686.249,00 lei, valoarea nerambursabilă fiind de 1.578.801,15 lei. Lucrările au fost licitate şi vor fi demarate în curând.
