În anul 2017 urmărirea penală a fost începută în cazul a 1.713 infracţiuni constatate de către lucrătorii Inspectoratului Poliției Județului (IPJ) Satu Mare, se arată în bilanțul pe anul trecut, transmis presei. Dintre acestea, 193 sunt de natură economico-financiară, 736 judiciare şi 784 de altă natură.

politisti
Din totalul dosarelor penale soluționate, 877 s-au finalizat cu trimiteri în judecată. Pe lângă acestea, în alte 788 dosare a fost continuată urmărirea penală față de suspecți, acestea fiind finalizate cu alte soluții. Din totalul dosarelor rămase în lucru la finele anului, în 748 dosare penale a fost continuată urmărirea penală împotriva suspectului.
Activitatea de investigare penală desfăşurată s-a concretizat în cercetarea a 3.131 de persoane, dintre care, faţă de 123 au fost dispuse măsuri preventive. Dintre aceștia, față de 1.941 s-au dat soluții în dosare, iar față de 1.190 de persoane continuă cercetările.
S-au desfășurat cercetări în 24 de dosare complexe, reușindu-se soluţionarea a 4 dintre acestea, (cu 12 suspecţi sau inculpaţi), cu un prejudiciu de 3.010.000 lei, recuperat integral.
În domeniul economico – financiar
Eforturile întreprinse în vederea combaterii criminalităţii economico-financiare, s-au concretizat în constatarea, în anul 2017, a 193 de infracțiuni de natură economico-financiară, iar în cazul a altor 54 infracţiuni s-a declinat competenţa de cercetare.
În ceea ce privește recuperarea prejudiciul rezultat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor economice, s-a realizat o îmbunătățire substanțială a indicatorului referitor la recuperarea prejudiciului în cursul cercetărilor. Astfel, valoarea prejudiciului recuperat, inclusiv prin măsuri asiguratorii, în anul 2017 a fost de 19.991.000 lei.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, în cursul anului 2017 au fost constatate 81 infracţiuni, iar activităţile desfăşurate pe linia combaterii contrabandei, în special a celei cu ţigări, au condus la constatarea a 25 de infracţiuni la Codul Vamal.
Pe linia combaterii comerţului ilicit cu ţigări de contrabandă au fost intensificate acţiunile pe teritoriul de competență astfel că, în cursul perioadei analizate, în cauzele penale instrumentate, au fost ridicate, în vederea confiscării, 779.400 fire țigarete de proveniență Ucraina în valoare totală de 427.134 lei și 202,25 kg de tutun vrac, în valoare totală de 40.450 lei .
Infracțiuni contra patrimoniului
În domeniul criminalității contra patrimoniului au fost sesiuzate 2.760 infracţiuni. Dintre acestea: 1.855 sunt furturi, 39 -tâlhării, 526 – distrugeri, 174 – înşelăciuni, 49 sunt abuzuri de încredere.
Activităţi criminalistice
În cursul anului 2017, au fost efectuate 2.937 de cercetări la faţa locului şi s-a participat la 629 reconstituiri, recunoaşteri din grup şi percheziţii. În acelaşi timp, au fost întocmite 132 rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică. Prin metode criminalistice au fost identificaţi 169 autori de infracţiuni (ce au operat pe teritoriul judeţului).
Persoane urmărite
În cursul anului 2017, în urma sesizărilor, au fost depistate 164 de persoane urmărite. Totodată, au fost supravegheate 113 persoane pe numele cărora au fost instituite măsuri preventive.(101 aflate sub control judiciar și 12 arestate la domiciliu).
Arme, explozivi, substanțe periculoase
În cursul anului 2017 polițiștii serviciului de specialitate au constatat 56 de infracţiuni la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase și au soluţionat 42 dosare penale. Au fost efectuate 343 acţiuni şi controale, fiind identificate şi ridicate în vederea confiscării 36 arme, 560 cartuşe, 387,5 kg petarde şi artificii, 233 kg de deșeuri periculoase.
Sursa: IPJ Satu Mare