Polițiștii Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați la data de 26 ianuarie a.c., prin apelul de urgență 112, despre faptul că, pe raza localității Moftinu Mare, unei persoane de sex feminin i-ar fi fost sustras un telefon mobil.

arestat

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat ar fi sustras de la o tânără, de 20 de ani, din localitatea Moftinu Mare, un telefon mobil prin folosirea forței.
Astfel, cu ocazia activităților întreprinse de polițiștii Secției Poliție Rurală în colaborare cu cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale Carei au identificat cu operativitate persoana bănuită de sustragerea telefonului mobil ca fiind un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Domănești.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, față de susnumit luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ca urmare a prezentării Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a propunerii de arestare preventivă față de persoana în cauză, s-a dispus de către magistrați arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.