În această ţară poţi să îţi obţii dreptatea în Justiţie chiar dacă nu eşti plin de bani şi nu îţi permiţi avocaţi “profi”, apărându-te singur. Am constatat acest lucru ieri, când Curtea de Apel Oradea a decis să respingă apelul cuplului Daniela şi Ilie Ciuta, declarat împotriva sentinţei Tribunalului Satu Mare. Este vorba de procesul în care m-au dat în judecată, cerându-mi “modesta” sumă de 100.000 de euro, iar la final sunt obligaţi să îşi ceară scuze în mod public de la mine, “finul primarului”, cum le place atât de mult să mă denumească.
Prin hotărârea 1032/2017 din 12.12.2017, Curtea de Apel Oradea a respins apelul civil înaintat de către Daniela şi Ilie Ciuta, prin care cereau să fiu totuşi obligat să le plătesc 100.000 de euro, iar ei să nu mai trebuiască să-şi ceară scuze în mod public de la mine. “RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanţii-reclamanţi CIUTĂ ILIE şi CIUTĂ DANIELA, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SZASZ LORAND EMIL, PFA SZASZ LORAND, împotriva sentinţei civile nr. 30/D din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o păstrează în întregime. Fără cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ.”, se arată în soluţia pe scurt postată ieri seară pe portalul instanţelor de judecată.
Prin respingerea apelului declarat de cuplul Ciuta, rămâne în vigoare sentinţa civilă nr. 30/D din 27 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul 665/83/2016. Potrivit acesteia, am fost obligat să şterg o serie de articole de pe portalul Opinie de Carei. Niciunul dintre articolele indicate de Tribunalul Satu Mare nu se mai află în arhiva portalului Opinie de Carei. De asemenea, am publicat dispozitivul sentinţei, respectând astfel cea de-a doua obligaţie impusă de instanţă.
Prin aceeaşi sentinţă, Daniela Ciuta era obligată “să prezinte în mod public scuze pârâtului reclamant Szasz E. Lorand” pentru o serie întreagă de articole şi comentarii referitoare la adresa mea. De asemenea, Ilie Ciuta era obligat să prezinte scuze în mod public pentru comentariile la adresa mea, exprimate în mod public în cadrul şedinţei Consiliului Local Carei din data de 30 iunie 2015 şi în cadrul emisiunii radiofonice “Prânzul de duminică” din data de 4 octombrie 2015 difuzate de Radio Transilvania. De asemenea, cuplul Ciuta trebuie să publice dispozitivul sentinţei Tribunalului Satu Mare pe site-ul Buletin de Carei.
Sunt curios în cel fel îşi vor prezenta în mod public scuzele consilierul local Ilie Ciuta şi soţia sa, Daniela Ciuta, deţinătoarea site-ului Buletin de Carei, preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei și vicepreședinte al Asociației Foștilor Refugiați și Deportați – filiala Carei. O vor face în spiritul legii a căror respectare o tot clamează sau o vor face în derâdere, cum a procedat Daniela Ciuta cu jurnalistul Megyeri Tamas Robert? Mai ales că azi ne vom întâlni toţi trei în sala de şedinţe a Consiliului Local Carei. Acelaşi loc în care în 30 iunie 2015, Ilie Ciută, consilier local investit cu autoritatea Statului Român, m-a atacat în stilul său caracteristic, spunând printre altele: “Propun să se ceară şi fişa sa medicală şi nu mă refer la vreo infirmitate sau handicap, ci la faptul că nu are toate ţiglele pe casă”.
În timp ce eu am cheltuit în jur de 300-400 lei cu acest proces, dar mi-am pierdut foarte mult timp cu formularea apărărilor, cuplul Ciuta a cheltuit deja 3.000 de lei cu onorariul avocaţilor orădeni care i-a reprezentat la Tribunalul Satu Mare. Nu ştiu cu cât au plătit avocatul care le-a formulat apelul şi nici nu am mai avut răbdarea să văd cu cât l-au plătit pe avocatul care i-a reprezentat la Curtea de Apel Oradea, cel care în pledoaria sa a arătat că sunt urât atât la nivel exterior, adică la fizic, cât și la nivel interior, adică la suflet. La aceşti bani se adaugă şi taxele judiciare.
Szasz Lorand
P.S. În cursul lunii trecute, prin intermediul unei adrese, i-am cerut Danielei Ciuta, administratorul şi proprietarul site-ului Buletin de Carei, să şteargă toate comentariile care conţin denigrări şi injurii la adresa mea, publicate în ultimii trei ani. Am formulat cererea în conformitate cu cele stipulate la secţiunea “Termeni şi condiţii” de pe site-ul său. Deşi termenul pe care i l-am acordat a expirat de Ziua Naţională a României, comentariile denigratoare şi jignitoare au rămas tot acolo. Pentru a evita un proces în acest sens, îi solicit şi în mod public să şteargă zecile dacă nu chiar sutele de comentarii denigratoare şi injurioase la adresa mea, comentarii a căror publicare a permis-o în calitate de administrator al site-ului Buletin de Carei.
