Comandantul Poliției Carei, în cursa pentru șefia Poliției Municipiului Satu Mare

Comisarul șef Dinu Urâte, comandantul Poliției Municipiului Carei, s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Satu Mare, organizat de IPJ Satu Mare. Pentru respectiva funcție și-au mai depus candidaturile actualul împuternicit la comanda Poliției Satu Mare, comisarul șef Vescan Ioan-Horia, fost lucrător al Doi și-un sfert (UM 0215), și șeful Secției 1 a Poliției Satu Mare, comisarul șef Todoran Claudiu-Sorin.

dinu urate

Comisarul șef Dinu Urâte a fost numit în funcția de comandant al Poliției Municipiului Carei în iunie 2015. Anterior, acesta a deținut funcţia de şef Serviciu Investigaţii Criminale (SIC), obținută prin concurs. În urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care fostul șef al SIC Satu Mare, comisarul şef Vlad Boşca, a fost achitat în procesul de corupție, conducerea IPJ Satu Mare a dispus repunerea acestuia în funcție. Astfel, comisarul șef Dinu Urâte a fost obligat să părăsească funcția pe care o obținuse prin concurs, fiind exilat în funcția de șef al Poliției Carei. Activitatea sa în această funcție s-a făcut simțită de-a lungul celor doi ani, fiind prinși și deferiți justiției numeroși infractori care acționau pe raza municipiului nostru. De asemenea, polițiștii au devenit mult mai vizibili pe străzile Careiului.
Concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Satu Mare va avea loc mâine.


Lasă un răspuns