La Jobbik nu ştie stânga ce face dreapta? Dovada acţiunii programate în Satu Mare!

Share

În cursul zilei de ieri, Departamentul de Externe al Jobbik a invitat reprezentanţii presei la o acţiune simultană organizată în România, în oraşele Satu Mare, Baraolt, Târgu Mureş, Oradea, Sfântu Gheorghe şi Odorheiu Secuiesc, în paralel cu o conferinţă de presă susţinută de către parlamentarul Szávay István, preşedintele Cabinetului de Politici Naţionale al Jobbik, în faţa Ambasadei României de la Budapesta.

 

invitatie jobbik

Unul dintre apropiaţii Jobbik din Satu Mare a reacţionat la articolul postat de Opinie de Carei în acest sens, spunând că ştirea este falsă şi că la Satu Mare nu vor avea loc proteste. Probabil că domnul respectiv aşa ştie, în schimb structura centrală a Jobbik invită totuşi presa la un eveniment. Drept dovadă, postăm invitaţia transmisă de către Jobbik reprezentanţilor presei, de pe adresa de mail: [email protected]. Jurnaliştii sunt invitaţi să participe la oricare dintre locaţiile indicate în mailul respectiv. Dacă nu e vorba de protest, probabil că simpatizanţii şi membri Jobbik din judeţul nostru se vor strânge în faţa Primăriei Satu Mare pentru o simplă şuetă, ca să schimbe câteva impresii despre Rezoluția de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura