Deși mi-am propus să nu mai răspund atacurilor venite din partea Danielei Ciuta, patroană de firmă de producție, patroană de presă, ingineră, manageră, președintă a ASTRA Carei, vicepreședintă a Refugiaților și Deportaților din Carei, jurnalistă doar când îi convine, soție de consilier local și probabil încă membră de partid, am să o fac totuși, pentru ultima oară. Nu de alta, dar chiar nu mai vreau să plictisesc pe nimeni cu această temă, care va fi tranșată în instanță.

opinie

Am citit cu stupoare că distinsa Daniela Ciuta a reclamat faptul că, după vizita în șoaptă a lui Andrei Păunescu la Carei, a devenit ținta unui ”linșaj mediatic la cote înalte”. Din cunoștințele mele de limbă română, care sunt destul de limitate în opinia soților Ciuta, linșajul mediatic se realizează prin intermediul presei. Din câte știu, pe portalul Opinie de Carei a apărut un singur articol, în care sunt reproduse câteva dintre reacțiile careienilor la videoclipul realizat de celebrul Andrei Păunescu în fața bustului lui Avram Iancu din Carei. Oricât am tot căutat, n-am găsit alte articole pe acestă temă în mass-media locală.
Într-adevăr, am postat câteva idei legate de vizita lui Andrei Păunescu la Carei pe pagina mea personală de Facebook. Am propus ca artistul să-și ceară scuze pentru afirmațiile denigratoare legate de vorbitul limbii române doar ”în șoaptă” la Carei. Apoi am remarcat că nici prin gând nu i-a trecut să facă acest lucru. În final, le-am cerut careienilor să nu se mai contrazică cu distinsa Daniela Ciută căci, pur și simplu, nu are rost, riscând doar să fie dați în judecată sau reclamați pe diverse organe judiciare, cum am pățit-o și eu.
Chiar dacă nu îi convine, Daniela Ciuta nu poate să îmi interzică să am opinii personale, pe care să le împărtășesc pe pagina mea personală de Facebook. Libertatea de exprimare este un drept și al meu, nu doar al dânsei, fiind garantat de Constituția României. Iar postările de pe o pagină personală nu cred că pot fi considerate un ”linșaj mediatic la cote înalte”. Poate că Daniela Ciuta are o altă părere.
Apoi, distinsa Daniela Ciuta a ieșit la rampă cu un comentariu pe care l-am făcut pe Facebook de pe pagina Opiniei de Carei, întructât la vremea respectivă nu aveam una personală. A fost o reacție în urma unor atacuri repetate, în care îmi reproșa că aș face parte din ”presa de casă” a primarului Eugen Kovacs, care îmi este naș de căsătorie din partea soției. Am folosit un limbaj mai explicit, sperând ca distinsa Daniela Ciuta să înțeleagă că nu este cea mai în măsură să reclame astfel de ”incompatibilități”. Adică o soție care, în calitate de jurnalist, își laudă soțul, politician și demnitar local, atacându-i în același timp adversarii politici. Cu alte cuvinte, presa a ajuns să laude politicul, cu care împarte livingul, bucătăria, dormitorul și chiar toaleta, probabil chiar fac amor împreună.
Considerând că este exagerată această sensibilitate de mimoză, am postat pe Facebook câteva comentarii extrem de injurioase la adresa mea, care au apărut pe site-ul de presă deținut de Daniela Ciuta, printre altele și președintele ASTRA Carei. Este vorba de câteva comentarii aparținând unui colaborator asumat al Danielei Ciuta, pe numele său Horia Mărieș, care conțin injurii ordinare la adresa mea. Pe site-ul Buletin de Carei au apărut mai multe articole semnate de acest colaborator, iar în urmă cu o lună, ASTRA Carei, condusă de aceeași Daniela Ciută, i-a tipărit o carte lui Horia Mărieș. De asemenea, în cursul anului trecut, consilierul local Ilie Ciută, candidat fără succes la funcția de primar al Careiului, a dat citire unei plângeri penale aparținând lui Horia Mărieș în plenul unei ședințe a Consiliului Local Carei.


Imediat, în grupul public Carei- Nagykaroly am început să fiu atacat de un anume Filon Aurel, care cică domiciliază în Franța și nu are nicio legătură cu Careiul. De fapt singura lui legătură cu Careiul o constituie Daniela Ciută, care îl adăugase în acest grup chiar în aceiași zi. Peste câteva ore am fost atacat de un anume Fandel Mihai, din Iași, news editor la Glasul.info. Culmea coincidenței, și acesta fusese adăugat în grupul public Carei- Nagykaroly tot de Daniela Ciută, cu două zile înainte. O altă concindență este și faptul că publicația Glasul.info din Iași, care s-ar numi de fapt Glasul Moldovei, preia în mod repetat articole publicate de Daniela Ciuta în Buletin de Carei pe tema pretinselor discriminări etnice din municipiul nostru. Spre ghinionul lor, cei doi postaci adăugați în grup de Daniela Ciuta n-au reușit să provoace niciun efect demn de luat în seamă.


Deși în aceste zile pe site-ul deținut de Daniela Ciuta au apărut mai multe articole în care sunt atacat, nu am ieșit public să reclam că aș fi victima unui linșaj mediatic. Problema va fi tranșată în sala de judecată, în cadrul unui nou proces, acolo unde va fi tranșată și răspunderea juridică a celui care a aprobat postarea a zeci, dacă nu chiar sute de comentarii denigratoare și chiar injurioase la adresa mea în decursul ultimilor trei ani. Potrivit cauzei Delfi contra Estoniei, invocată chiar de Daniela Ciuta, și administratorul unui site răspunde pentru conținutul comentariilor postate pe site-ul respectiv, nu doar autorul lor.
Cu aceste precizări, am încheiat dialogul public cu distinsa Daniela Ciuta, patroană de firmă de producție, patroană de presă, ingineră, manageră, președintă a ASTRA Carei, vicepreședintă a Refugiaților și Deportaților din Carei, jurnalistă doar când îi convine, soție de consilier local și probabil încă membră de partid. Îmi cer de pe acum scuze dacă am uitat vreun titlu sau vreo calitate a dânsei. În rest, să auzim numai de bine! În Carei se întâmplă și lucruri frumoase, care chiar merită să fie evidențiate în mass-media locală. Cel puțin în portalul Opinie de Carei.

Szasz Lorand