Vârstnicii de la Centrul „Alexandru” Carei, sărbătoriţi de ziua lor (Galerie foto)

Beneficiarii vârstnici ai Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială „Alexandru” din municipiul Carei au avut parte azi de un minirecital artistic cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Programul artistic a fost susţinut de către membri ai formațiilor „Castelanii”, „Ceatăra” și „Rekettye” de la Centrului Cultural Carei.

Minirecitalul copiilor de la Centrul Cultural a fost foarte apreciat de către beneficiarii centrului. Câţiva dintre aceştia au recitat o serie de poezii, atât în limba română cât şi în limba maghiară. La finalul programului artistic, după intonarea tradiţionalului „La mulţi ani!”, vârstnicii au degustat tortul comandat special pentru ei, primind apoi sucuri şi dulciuri.
La sărbătorirea vârstnicilor internaţi la Centrul „Alexandru” a participat şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, Mariana Dragoş. Oficiile de gazdă au fost făcute de către şeful centrului, dr. Dora Barth.
Manifestarea de azi este cuprinsă în programul parteneriatului social „Biblioteca Seniorilor” pe care Biblioteca Municipală Carei l-a încheiat cu CIAS Alexandru, în urma căruia a fost creat un spațiu de informare și lectură cu reviste ziare și cărți puse la dispoziția utilizatorilor din centru. Acest prilej va fi folosit pentru a realimenta cu titluri noi minibiblioteca organizată la Centrul „Alexandru”.


Lasă un răspuns