„Cheia succesului meu, în opinia mea, a fost faptul că am învăţat toate la timpul lor”

Interviu cu David Rendeş, elevul care a obţinut cea mai mare medie la Bacalaureat în Carei

rendes david
Reporter: – Care a fost cheia succesului pentru a obţine cea mai mare medie la Bac din municipiul Carei?
David Rendeş: – Cheia succesului meu, în opinia mea, a fost faptul că am învăţat toate la timpul lor. Nu am lăsat totul să se adune acum, la sfârşit, pentru că nu aveam cum să asimilez atâta informaţie într-o perioadă scurtă de timp.
Reporter: – Cât timp şi cum te-ai pregătit pentru Bac?
David Rendeş: – În legătură cu cât timp m-am pregatit pentru Bac, îmi amintesc şi azi, în clasa a IX-a, la început, când domnul director Zsido a spus că pregătirea pentru bac „începe azi”. Eu cred că toată durata liceului este pregătire pentru Bac. Personal, în clasa a XII-a am început să iau lucrurile mai în serios şi să învăţ mai mult.
Reporter: – Cum te simţi după această reuşită?
David Rendeş: – Această reuşită a fost o surpriză plăcută pentru mine, deoarece nu m-am aşteptat să fiu chiar primul pe liceu şi cu atât mai mult pe oraş. Nu m-am considerat niciodată cel mai bun din liceu.
Reporter: – Care îţi sunt planurile de viitor?
David Rendeş: – Pe viitor, îmi doresc să merg la Cluj, la Universitatea Tehnică, la Automatizări şi calculatoare. Sper sa am o prestaţie la fel de bună şi acolo la admitere.
A consemnat Szasz Lorand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s