În dimineaţa zilei de astăzi, 28 iunie 2017, la ora 05:58, trei echipaje de pompieri: unul de descarcerare, unul de stingere incendii şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, în colaborare cu un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au fost solicitate să intervină pe raza localităţii Sanislău, în urma prăbuşirii unui acoperiş de casă.

Echipajele specializate au intervenit pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor medical în cazul unei persoane de sex feminin. Aceasta a suferit politraumatisme şi era inconştientă, în urma căderii acoperişului locuinţei.
Pompierii încadraţi pe autospeciala de descarcerare au folosit echipamentele din dotare şi au extras victima, pe care au predat-o paramedicilor SMURD şi personalului medical, care au început imediat manevrele de resucitare, însă nu au mai putut să facă nimic pentru a o readuce la viaţă, medicul SAJ fiind nevoit să declare decesul acesteia.