A căzut de pe bicicletă şi a ajuns la spital

Două autoaccidentări au avut loc pe parcursul zilei de ieri, 27 iunie 2017, de drumurile publice din judeţ, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare. Este vorba de un biciclist din Satu Mare şi de un şofer din Vama.

ambulanta-accident
Poliţiştii rutieri sătmăreni au intervenit la un eveniment petrecut aseară, în jurul orei  23:10, în Satu Mare. Un bărbat de 28 de ani din municipiu,  aflat în calitate de biciclist pe strada Lăcrimioarei,  s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind leziuni ce au necesitat  transportarea lui la spital.Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.De asemenea, în jurul orei 18:00,  Poliţia Negreşti Oaş a fost sesizată despre faptul că în zona Luna Şes se află răsturnat în şanţ un autoturism. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit că un conducător auto de  34 ani, din  Vama, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luna din Negreşti Oaş,  pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a derapat, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în  coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a părţii carosabile. În urma impactului, conducătorul auto a suferit mai multe leziuni corporale uşoare, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul oraş Negreşti Oaş, pentru îngrijiri medicale.   A fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ şi i-au fost  recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea eventualei alcoolemii.În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Lasă un răspuns