Femeie de 71 de ani, tâlhărită de un vlăjgan de 17 ani. Autorul a fost reţinut

Poliţiştii de investigaţii criminale sătmăreni au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 17 ani din Ambud, bănuit că ar fi comis o tâlhărie.  El va fi prezentat magistraţilor cu propunere de luare a unor măsuri  preventive, informează IPJ Satu Mare.

retinut
La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 19.00,  I.P.J. Satu Mare a fost sesizat prin apel 112, despre faptul că pe strada Dima din Satu Mare s-a comis o tâlhărie,  respectiv  apelantul a observat cum un tânăr  a atacat o femeie în vârstă şi i-a smuls poşeta de pe umăr.La scurt timp de la sesizare a fost constituită o echipă de cercetare, sub coordonarea parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care în  urma activităţilor de investigare efectuate, a documentat activitatea infracţională, reuşind identificarea celor implicaţi.Astfel, s-a stabilit că agresorul, un tânăr de 17 ani din Ambud, după ce i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului, i-ar fi smuls poșeta de pe umăr pe care, după ce a luat din ea 200 de lei şi un telefon mobil, a abandonat-o.Tânărul  ar fi împărţit banii sustraşi şi cei obţinuţi din valorificarea telefonului mobil cu alţi doi bărbaţi, unul de 20 de ani şi celălalt de 30 de ani, ambii din Ambud, motiv pentru care în sarcina acestora  s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Victima, în vârstă de 71 de ani, a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, iar cercetările continuă, cu principalul bănuit în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.


Lasă un răspuns