Duminică, 18 iunie 2017, de la ora 12.00, în Sala de simpozioane a Castelului Károlyi va avea loc lansarea cărții ”Dindeștiu Mic – monografie” aparținând profesorului Ioan Ciarnău, ediție trilingvă scrisă în limbile română, germană și maghiară, informează Direcția de Cultură Carei.


Cartea cuprinde informații despre trecutul istoric al localității, relief, evoluție demografică, religie, învățământ, cultură, precum și o colecție de fotografii.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Municipală și Direcția de Cultură Carei, cu sprijinul Centrului de promovare a turismului cultural, îi va avea ca invitați pe dr. Viorel Câmpean și dr. Aurel Pop.