Lucrările de asfaltare a străzilor din municipiului Carei, începute în data de 20 martie 2017, au fost realizate în proporție de circa 40%, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Carei.

foto asfaltare
Cele 29 de străzi pietruite incluse în pachet, situate în stânga și în dreapta Bulevardului 25 Octombrie, la ieșirea înspre Petrești, au fost asfaltate în procent de 90%. De asemenea, lucrările de asfaltare a celor 26 de străzi cu starea covorului asfaltic mediocră au fost executate în proporție de 90%.
Lucrările vor continua pe șapte străzi cu covor asfaltic în stare foarte rea, unde acesta va fi decapat în întregime și apoi înlocuit cu unul nou. Este vorba de străzile: Ecoului, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Kaffka Margit, Kolcsey Ferenc, Progresului și Nicolae Iorga. În paralel se lucrează pe cele șase străzi programate pentru asfaltare în satul aparținător Ianculești, executându-se lucrări de fundație și de reprofilare.
Ultimele intervenții vor avea loc pe cele două tronsoane ale Drumului Național 19, care traversează Careiul, de la calea ferată până la intersecția cu strada Agoston la intrarea dinspre Satu Mare, respectiv de la Crucea Neagră până la intersecția cu strada Miorița, la intrarea dinspre Oradea.
Firma Drum Construct SRL Pericei a câștigat lucrările de asfaltare de pe toate cele patru loturi de străzi și trotuare cuprinse în licitația organizată de administrația locală careiană. Valoarea totală la care au fost adjudecate lucrările cuprinse în Marea Asfaltare de către firma Drum Construct SRL este de 8,922 milioane lei, fără TVA.
În cadrul Marii Asfaltări, vor fi asfaltaţi 31,889 km de străzi şi 44.200 mp de trotuare din Carei și din satul aparținător Ianculești. Lucrările sunt finanțate dintr-un credit accesat anul trecut de către administrația locală careiană.