Poliţiştii sătmăreni au acţionat pe parcursul zilei de ieri, 15 mai 2017, pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru a-i determina pe participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie, informează IPJ Satu Mare.
Poliţiştii sătmăreni organizează frecvent acţiuni în scopul determinării conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor și respectării limitelor legale de viteză.
O astfel de acţiune a fost organizată atât în municipiul Satu Mare, în proximitatea Podului Golescu, cât și în județ.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au aplicat 69 de contravenţii cu o valoare de 16.815 de lei.
Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 12 permise de conducere, din care 7 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată si semnalizată corespunzător și două pentru nerespectarea regimului legal de viteză.