În perioada 20-24 aprilie 2017, careiancă Dari Helga a participat la Openul de Juniori şi Cadeţi al Belgiei la tenis de masă, cu echipa naţionala a Ungariei. Sportiva careiancă a obţinut locul secund la echipe şi medalia de argint la dublu.


„Am obţinut locul al doilea la echipe, fiind învinşi în finală de India. De asemenea, am obţinut locul al doilea la dublu, unde echiba SUA -THA a obţinut medalia de aur. Am făcut echipă cu Drabant Anita”, a declarat Dari Helga pentru portalul Opinie de Carei.
Dari Helga este legitimată la Statisztika Budapesta (antrenată de Fulop Istvan și Olah Zsuzsa), iar la lotul național o are ca antrenoare pe Fazekas Maria (fosta componentă a lotului de seniori a Ungariei). Când se află în țară se pregătește cu Podoba Mircea la Clubul Elevilor-TAPO Carei.