În data de 02.04.2017, la Sala de Jocuri a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport- București s-a desfășurat Campionatul Național Universitar de Karate, acest eveniment fiind organizat, în parteneriat, de către Federația Sportului Școlar și Universitar (MECS), Universitatea Națională de Educație Fizică (UNEFS) – București și Federația Română de Karate (FRK), C.S.U. UNEFS București.


La acest Campionat Universitar au participat studenții români practicanți de Karate sau discipline de Arte Marțiale, indiferent de instituția de învățământ superior de unde aceștia provin. Au fost prezenți peste 100 de sportivi din 29 de universități.
Bartincki Attila a reprezentat cu succes Facultatea de Educație Fizică și Sport al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Sportivul careian a cucerit două medalii de bronz la probele de Kata masculin, respectiv Kumite -60 kg.
Dr. Fazekas György, în calitate de președinte și antrenor al clubului sportiv Karate Do B.F.K.S., la care este legitimat Bartincki Attila, dorește și pe această cale să îl felicite pentru rezultatul obținut.