În data de 20.03.2017, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la un furt comis într-o școală gimnazială din Tășnad, se arată în buletinul de presă al IPJ Satu Mare.

furt-telefon
Din primele investigaţii efectuate la fața locului s-a constatat că în data de 20.03.2017, unui elev de 14 ani, care se afla la cursuri, i-a fost sustras de către autori necunoscuți un telefon mobil din ghiozdan, cauzându-i un prejudiciu în valoarea de 450 lei .
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii tășnădeni din cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale și Proximitate, în cursul zilei de ieri, aceștia au reușit identificarea a doi minori de 13 și 14 ani, ambii din Tășnad, colegi de clasă cu persoana vătămată, bănuiți de comiterea furtului.
În fapt, cei doi minori profitând de faptul că în una din pauze nu afla nimeni în sala de clasă, au sustras telefonul din ghiozdanul persoanei vătămate.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 din Codul Penal.