În data de 13.03.2017, la ora 00.18, IPJ Satu Mare a fost sesizat prin SNUAU 112 de către un bărbat de 88 de ani, din Ardud, despre faptul că, înainte de miezul nopții, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa lui, în scop de jaf, se arată în buletinul de presă al IPJ Satu Mare.

Batrani

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii orașului Ardud, au stabilit că în cursul nopţii, în jurul orei 23.30, trei persoane necunoscute, având fețele acoperite, au intrat prin efracţie în locuinţa victimei, i-au aplicat acesteia mai multe lovituri şi i-au sustras banii găsiți în casă, respectiv 100 de lei, după care au părăsit locuinţa.
Poliţiştii au continuat cerectările, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, reuşind în scurt timp să identifice principalii bănuiţi de comiterea faptei, ca fiind trei minori în vârstă de 15, 16 respectiv 17 ani, toți din Ardud. Aceștia vor fi prezentați magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive, cercetările urmând să continue pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.