În cadrul unei şedinţe comune a Consiliilor Locale din Carei şi din Oroshaza, care s-a desfăşurat vineri, 17 februarie 2017, la castelul Karolyi, a avut loc semnarea unui protocol privind consolidarea relaţiei de înfrăţire dintre cele două localităţi. Cu aceeaşi ocazie, a fost aniversată împlinirea a 25 de ani de la înfrăţirea dintre Carei şi Oroshaza.

Din partea oraşului Oroshaza au fost prezenţi opt consilieri locali, în frunte cu primarul David Zoltan şi cu unul dintre cei trei viceprimari ai localităţii din Ungaria, Bojtor Istvan. De asemenea, la şedinţă a participat fostul primar şi viceprimar din Oroshaza, Nemeth Bela, singurul din sală care a fost prezent şi la semnarea protocolului de înfrăţire în urmă cu 25 de ani, când în Carei primar era Pop Viorel, iar Poosz Barna era viceprimar. Relaţia de înfrăţire s-a realizat la iniţiativa profesorului Fulop Bela din Oroshaza, care s-a născut în Carei. Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul Eugen Kovacs şi de către viceprimarul Ludovic Keizer. A fost prezent şi deputatul Erdei D. Istvan. La şedinţă au participat 18 din cei 19 consilieri locali careieni.
După înfrăţire, administraţia locală din Oroshaza a ajutat Careiul cu o serie de pompe mai rezistente, care au fost montate la staţia de la Doba, reuşindu-se asigurarea apei potabile timp de trei ore pe zi. De asemenea, cei din Oroshaza au contribuit la realizarea bustului lui Petofi Sandor, dezvelit în 14 martie 1994 în centrul Careiului. “Careiul a ajuns într-o postură de invidiat dacă privim în urmă, la situaţia de acum 25 de ani şi ne uităm la clădirile reabilitate, la noul sediu al Primăriei şi la castel. Se văd eforturile actualului primar Eugen Kovacs şi ale fostului primar Beko Tamas”, a declarat fostul primar din Oroshaza, Nemeth Bela.
Şedinţa Consiliului Local Oroshaza a fost condusă de către primarul David Zoltan, iar cea a Consiliului Local Carei de către consilierul Petkes Iosif. Deputatul Erdei D. Istvan s-a declarat încântat de faptul că a putut participa la o astfel de şedinţă comună. Primarul din Oroshaza i-a înmânat primarului Eugen Kovacs un tablou aniversar, cu stemele celor două localităţi.
Primul punct de pe ordinea de zi l-a constituit adoptarea şi semnarea de către primarii Eugen Kovacs şi David Zoltan a noului protocol privind consolidarea relaţiei de înfrăţire dintre cele două localităţi. Apoi fiecare Consiliu Local şi-a dezbătut propria ordine de zi. Consiliul Local Oroshaza a adoptat trei proiecte de hotărâre, în timp ce Consiliul Local Carei alte cinci proiecte de hotărâre.
Traducerea a fost asigurată de către primarul Eugen Kovacs, respectiv de către Janos Marius, vicepreşedintele Autoguvernării române din Oroshaza. Oaspeţii au fost apoi invitaţi la un protocol care s-a desfăşurat la Centrul Cultural.