Poliţiştii sătmăreni organizează frecvent acţiuni în scopul determinării conducătorilor auto să respecte limitele de viteză impuse de lege. O astfel de acţiune a fost organizată ieri, 15 februarie 2017, pe principalele artere de circulație din județ, informează IPJ Satu Mare.

radar
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat o infracţiune şi au aplicat 202 contravenţii în valoare de peste 30.000 lei. Dintre acestea, 84 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză, iar pentru 6 dintre ei, s-a dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.
Printre conducătorii auto care au rămas fără permis de conducere se numără și o tânără de 25 de ani Cluj Napoca, surprinsă de aparatul radar în timp ce-și conducea autoturismul cu 110 km/h prin orașul Ardud, dar și un tânăr de 19 ani din Satu Mare, care a condus un autoturism prin localitatea Botiz. cu o viteză de 113 km/h.
De asemenea, în data de 03.02.2017 în jurul orei 22.40, un tânăr de 26 de ani din comuna Bixad, județul Satu Mare, conducând autoturismul proprietate privată pe strada A.I. Cuza din Satu Mare, a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube material. Efectuând verificările de rigoare, polițiștii au constatat că cel de la volan avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, motiv pentru care i-au întocmit dosar penal.