În data de 28.01.2017, în jurul orei 14:20, polițiștii rutieri sătmăreni au intervenit la un eveniment rutier, pe raza localității Satu Mare, soldat cu rănirea ușoară a unui pieton, se arată în buletinul de presă al IPJ Satu Mare.
Din cercetările la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 23 ani, din Satu Mare, conducând un autoturism pe strada 1 Decembrie, a accidentat ușor o sătmăreancă, în vârstă de 37 ani, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauza s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.