În data de 19 ianuarie 2017, în jurul orei 16:13, forţele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei au fost alertaţi să intervină de urgenţă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe raza localităţii Carei, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.


La adresa indicată de apelant s-au deplasat cu operativitate două echipaje  de pompieri militari, fiind alertat totodată și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Deoarece la sosirea pompierilor casa scării era inundată de fum, situație ce punea în pericol siguranța locatarilor, în cel mai scurt timp s-a procedat la evacuarea tuturor persoanelor care se aflau în imobil, la etajele trei şi patru (aproximativ opt persoane).
În momentul pătrunderii în locuinţă, concomitent cu stingerea incendiului care se manifesta la dormitorul apartamentului, din nefericire, pe pardodoseaua de lângă pat, salvatorii au găsit trupul neînsufleţit al proprietarei de 72 de ani, medicul prezent la fața locului declarând decesul acesteia.
În urma cercetărilor, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la un cablul defect ori neizolat corespunzător al unui reşou electric, de la flacăra generată de acesta aprinzându-se patul.