Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţiştii din Tășnad au dus la identificarea unui minor, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe, la scurt timp de la comiterea faptelor. Prejudiciul a fost recuperat, informează IPJ Satu Mare.

furt-bani

Cercetările efectuate de poliţiştii au stabilit că minorul, în cursul după amiezii de 04.01.a.c., ar fi profitat de faptul că proprietarul unui imobil de pe strada Avram Iancu din Tășnad a lăsat uşa de la intrare închisă dar neasigurată și a pătruns în locuinţă, de unde a sustras două telefoane mobile și două ceasuri de mână.
Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că cel în cauză, profitând de același context, ar mai fi mai pătruns într-un imobil de pe aceeași stradă, de unde a sustras un alt telefon mobil și un portmoneu în care se aflau acte personale.
Întreg prejudiciul creat, estimat la valoarea de 1.900 lei, a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate, cercetările urmând să continue cu minorul în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.