Polițiștii Serviciului Rutier au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Porumbești, pe care îl bănuiesc de comiterea unui accident rutier. În cursul zilei de ieri, 28.12 2016, în urma unor ample activități specifice, polițiștii sătmăreni au reușit identificarea șoferului unui autoturism implicat într-un eveniment rutier și care ulterior a părăsit fără drept locul faptei, informează IPJ Satu Mare.

arestat1
În fapt, în jurul miezului nopții de 26/27.12.2016, poliția a fost sesizată de un bărbat, de 32 de ani, din Porumbești, despre faptul că în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Principală din localitate, a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto al acestuia și-a continuat drumul. Victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Din cercetările ulterioare, a rezultat că la volan se afla un tânăr, de 28 de ani, din Porumbești, care după eveniment a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Verificările au relevat și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere fără permis.