Polițiștii Postului de poliție Acâș au depistat în data de 23.12.2016 trei bărbați la braconaj, în timp ce hăituiau vânatul pe terenurile agricole de pe raza localități Ganaș, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

caprioara
Cei în cauză, toți domiciliați în Acâș, cu vârste de 32, 28 respectiv 18 ani, hăituiau trei căprioare, cu ajutorul a patru câini, dintre care unul din rasă de metiș de ogar. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoarea fără autorizație și fără permis de vânătoare precum și vânătoarea prin folosirea câinilor sau metișilor de ogari, fapte prevăzute de Legea nr.407/2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.