Charlie Chaplin a rămas în memoria colectivă drept unul dintre cei mai cunoscuţi comedianţi. Celebrul actor şi regizor englez s-a remarcat în cinematografia secolului al XX – lea, însă amintirea rolurilor sale este vie şi în zilele noastre. Vagabondul, Timpuri noi, Luminile oraşului, Goana după aur, Dictatorul sunt doar câteva dintre filmele nemuritorului Charlot…

chaplin
Hei, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrâne, vino de sub orizont.
Hei, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Râdeţi, râdeţi, râdeţi, cu pământ cu tot
Până cînd vă mai suportă ultimul Charlot.
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi,
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi.
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi,
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire voi ce strâmb călcaţi.
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţe trec în sus şi-n jos.
Hei, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrâne, vino de sub orizont.
Hei, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Nu mai sunt deloc parale, casierii trişti,
Astăzi dau autografe, nu bani la artişti.
S-au născut prea mulţi pragmatici, muzică nu pot,
Hai, Pământ, reaminteşte-ţi că ai fost Charlot!
Un şofer cu leafă mică şi cu mult umor
Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător.
Că ai fost al celor simpli şi al lor rămâi,
Peste toată lumea veche hohotul dintâi.
Hei, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrâne, vino de sub orizont.
Hei, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Lăutarii împrumută bani pentru sacâz,
Cifra noastră de afaceri – hohotul de râs.
Facem bancă mondială şi băgăm în ea
Râsul sărăcimii triste, ca dobânzi să dea.
Nu există omenie unde nu eşti tu,
Că tu eşti curajul nostru de a spune NU!
Învârteşte-te prin Cosmos, spune ce-ai de spus,
Între-atâtea stele moarte tu Planeta Râs!
Hei, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrâne, vino de sub orizont.
Hei, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Victor Socaciu–Adrian Păunescu: Cântec pentru Charlie Chaplin
Pagina de Facebook „Spectator Careian” vă oferă informaţii la zi din viaţa culturală a urbei noastre.