Cu ajutorul unor militanţi pentru drepturile animalelor din străinătate, Asociaţia Puffi din Carei a reuşit să dea în adopţie unor stăpâni inimoşi din Germania şi Ungaria mai mulţi câini cazaţi în adăpostul amenajat de asociaţia careiană în incinta fostei unităţi militare de pe strada Căplenilor. Trei asemenea câini au pornit azi, 3 decembrie 2016, înspre Germania.

„În urma poveştilor scrise pe Facebook-ul Asociaţiei Puffi despre fiecare exemplar care ajunge la adăpostul nostru, am o prietenă care selectează câinii care au avut o viaţă grea şi mă ajută să le găsim stăpâni din străinătate care să îi adopte, mai ales din Germania. Chiar azi pornesc către Germania trei căţei de la adăpostul Puffi din Carei, fiind aşteptaţi acolo de viitorii lor stăpâni”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Puffi, Maria Ardelean.

Tot prin intermediul Asociaţiei Puffi, acest căţel negru şi-a găsit un stăpân iubitor în Ungaria.

ungaria1

De asemenea, aceşti doi căini au fost adoptaţi tot în Germania în urmă cu două săptămâni.