În cadrul dezbaterii publice care a avut loc astăzi, 25 iulie 2016, în sala de şedinţe a Primăriei Carei, a fost prezentat proiectul de amenajare a unei zone de agrement pe locul fostelor bălţi Şomoş, situate în spatele târgului de animale. Alături de jurnalişti şi câţiva cetăţeni interesaţi, la dezbaterea publică au participat şeful Biroului proiecte de dezvoltare locală, Carmen Egli, şeful Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Carei, Sebastian Egli, şi reprezentanţii proiectantului.

carmen egli

Reprezentantul proiectantului a specificat că aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) este necesară în vederea schimbării destinaţiei terenului din zona Şomoş, care în prezent este categorisit drept teren degradat, în vederea întocmirii unui proiect de amenajare a unei zone de agrement prin intermediul unei finanţări de la Fondul de Mediu.
Şeful Biroului proiecte de dezvoltare locală, Carmen Egli, a arătat că în urmă cu câţiva ani a fost depus un proiect asemănător care prevedea amenajarea a trei suprafeţe de teren degradat din zonele Şomoş, Lili şi Ianculeşti, în total zece hectare. Deşi s-a obţinut finanţare, proiectul a picat întrucât inaculeştenii s-au împotrivit împăduririi zonei degradate, preferând să o folosească drept fâneaţă.
Proiectantul a arătat că se doreşte amenjarea unei căi de acces spre viitoarea zonă de agrement de la târgul de animale, care va servi de parcare. În zona plină în prezent de gunoaie, de stufăriş şi de buruieni, vor fi plantate pâlcuri de arbori iubitori de apă. Între aceste pâlcuri, pe zonele însămânţate cu iarbă, vor fi amenajate un teren de skateboard, locuri de joacă pentru copii, locuri de fitnes pentru adulţi şi mai multe locuri pentru picnic. Zona va fi împrejmuită cu un gard viu pentru a asigura izolarea sa fonică.
Şeful Serviciului Urbanism, Sebastian Egli, a arătat că, tot în cadrul proiectului, va fi refăcut sistemul de canale care asigurau în trecut drenajul zonei. De fapt, scurgerea apelor din această zonă mai joasă a Careiului constituie unul dintre principalele obiective ale proiectului. Sebastian Egli a adăugat că în zona de agrement va fi asigurat accesul gratuit la internet, va fi montat un sistem de iluminat public, dar şi un sistem de supraveghere video.
La finalul dezbaterii publice, Carmen Egli a declarat că cetăţenii care vor să obţină mai multe informaţii despre acest proiect se pot adresa fie Biroului proiecte de dezvoltare locală, fie Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Carei.