Chiar dacă pentru mileniul II î. Hr. sursele scrise şi iconografice sunt relevante doar pentru zone din Orient şi spaţiul egean, numeroase contexte arheologice, în special al mormintelor cu arme descoperite pe suprafaţa Europei vin să susţină ideea că apartenenţa la o categorie socială şi la o identitate „naţională” putea fi exprimată prin modul în care era aranjată pilozitatea facială şi capilară. Pentru acele perioade îndepărtate, la fel ca şi în vremurile istorice, recunoaştem categoria socială a războinicilor nu doar prin arme, ci şi prin existenţa în inventarul funerar a unor instrumente de înfrumuseţare (briciuri, pensete, ace de tatuaj, spatule pentru fardat).
Includerea acestor instrumente în cadrul inventarului funerar a avut rolul de a afirma identitatea socială şi etnică a defunctului, de a atesta apartenenţa la o categorie de oameni ce se exprimau prin anumite elemente de înfăţişare. Scopul acestei prezentări identitare în contextul ceremoniei funerare era clar: urmaşii care organizau ceremonia funerară erau mândri de categoria socială căruia i-a aparţinut înaintaşul și își revendicau apartenența la aceastape cale de moștenire.
În mormintele cu sicriu de stejar din Scandinavia, în care s-a prezervat corpul defunţilor şi în reprezentările artistice de pe obiecte metalice sau de pe frescele din palatele minoice, războinicii aveau barba rasă iar părul de pe cap era tăiat scurt lateral şi era lăsat lung pe mijlocul capului şi pe spate. Controlarea modului de creştere a părului arată că acesta era un elemenet prin care războinicii nobili işi exprimau mândria apartenenţei la un statut social deosebit.
Importanţa socială a tunsului şi a bărbieritului, dorinţa de a arăta conectarea la modernitate prin adoptarea unei frizuri la modă a fost surprinsă cu multă sensibilitate şi naturaleţe la o familie de romi din “cartierul rural” Tur din Negreşti Oaş. Chiar dacă frizura cu creastă se aseamănă doar întâmplător cu frizura războinicilor din mileniul II î. Hr., în cilul de fotografii “Ciurdarii satului”, arta fotografică a lui Remus Ţiplea a reuşit să surprindă mecanisme sociale ce tind să fie continuu reeditate şi reinventate pe parcursul istoriei, până în zilele noastre.
Liviu Marta
